Alegerea canalelor de promovare

Am văzut deseori afaceriști și marketeri ce utilizau canale de promovare care nu-i ajutau prea mult în atingerea obiectivelor.

  • Canalele de promovare sunt cele în care postezi, integrezi și afișezi conținutul publicitar către consumatori (Google Maps, Facebook, Instagram, LinkedIn, TikTok, Youtube, articole, podcasturi, website-uri de știri, email marketing, website-uri …)

Sunt produse care se vând exclusiv pe Google Search, altele se vând mai mult pe Facebook sau Instagram, dar sunt produse ce pot fi vândute pe mai multe canale. Dacă utilizezi un canal de promovare care nu este compatibil cu produsul sau obiectivele afacerii poți pierde timp și bani fără a mai vorbi de frustrările generate.

Un antreprenor cu o afacere în domeniul sistemelor de securitate investea la recomandarea “experților” multe resurse financiare în optimizarea SEO. Produsele pe care le vindea au un timp de vânzare limitat la maxim un an. În sensul că, produsele au un grad mare de evoluție tehnologică, iar dacă azi se lansa un produs nou peste un an era deja depășit ca performanță. 

Să investești în SEO la produse care ajung (probabil) în primele poziții în Google Search într-un an, ca mai apoi să le oprești de la vânzare deoarece sunt depășite tehnic, înseamnă risipă financiară. Pe scurt, după ce ai ajuns cu produsul (prin optimizare SEO) pe prima pagină, va trebui să-l oprești de la vânzare deoarece consumatorii cer produse mai avansate tehnologic. Dacă produsul poate fi vândut și peste doi ani, atunci investiția în SEO poate fi profitabilă, dar și aici sunt multe caracteristici de care trebuie ținut cont.

Mulți „marketerii” neprofesioniști recomandă să utilizați toate canalele de promovare, din multe motive… adesea profitabile doar pentru ei. Recomand antreprenorilor să le ceară o analiză prin care demonstrează eficiența propunerilor acestora. Adică să vină cu argumente valide și obiective care să le susțină opiniile.

Alegerea canalelor de promovare au la bază mai multe criterii care țin de produs, preț, brand, strategie de marketing și consumatori etc.

Câteva sfaturi simple:

Dacă doriți vânzări rapide într-un termen scurt, investiți mai mult în PPC.

Pentru vânzări pe termen mediu investiți în proporții egale în PPC și în promovarea de content marketing (postări, articole, vloguri).

Pentru vânzări pe termen lung investiți în… content marketing, SEO, branding, PPC etc.

Canalele de promovare sunt, de regulă, zonele unde expui informații către consumatori, dar nu plătești pentru afișarea conținutului publicitar:

  • pagini de Facebook și conturi business de Instagram;
  • LinkedIn;
  • locații pe Google Maps (GMB);
  • Youtube;
  • TikTok;
  • website-uri, articole, e-mail etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *